15 fapte fascinante despre Imperiul Bizantin, unul dintre marile imperii din istoria omenirii
Imperiul Bizantin (cunoscut și sub numele de Bizanț sau Imperiul Roman de Răsărit) a fost jumătatea estică a Imperiului Roman, care a continuat să existe și după prăbușirea acestuia.
Cu sediul la Constantinopol (Istanbulul de astăzi), imperiul a existat din 330 d.Hr. până în 1453 d.Hr., perioadă în care teritoriile sale s-au extins până în Europa de Vest, Asia Mică și Africa de Nord. Acest imperiu prolific și-a dezvoltat propriile sisteme politice, practici religioase, artă și arhitectură, care și-au lăsat amprenta până în prezent.
Mai mult decât atât, Imperiul Bizantin a fost un centru de educație, fiind renumit pentru scrierile, arta populară și arhitectura sa. Însă acestea nu sunt singurele lucruri interesante care pot descrie Imperiul Bizantin. Iată 15 fapte fascinante despre unul dintre marile imperii ale omenirii!
A fost numit Imperiul Bizantin abia după ce s-a destrămat
Termenul „Imperiul Bizantin” a intrat în uzul comun în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Pentru locuitorii imperiului, Bizanțul era o continuare a Imperiului Roman, care doar își mutase sediul puterii de la Roma la o nouă capitală estică, în Constantinopol.
Deși erau în mare parte vorbitori de limbă greacă și creștini, bizantinii se numeau „Rhomaoi”, sau romani, și încă se supuneau legii romane și se bucurau de cultura și jocurile romane. De altfel, imperiul lor era cunoscut sub numele de „Basileia Rhōmaiōn” sau „Imperiul Romanilor”.
În timp ce Bizanțul și-a dezvoltat mai târziu o identitate distinctă, cu influențe grecești, odată cu trecerea secolelor, a continuat să își prețuiască rădăcinile romane până la destrămarea sa. La cucerirea Constantinopolului în 1453, liderul turc Mehmed al II-lea (sau Sultanul Mahomed Cuceritorul) a revendicat chiar titlul de „Cezar al Romei”.
Constantinopolul a fost construit pentru a servi drept capitală imperială
Potrivit tradiției, orașul antic Bizanț a existat pe malul Bosforului pe locul Istanbulului de astăzi și al fostului Constantinopol, fiind fondat de coloniștii greci din Megara.
Carole Raddato from FRANKFURT, Germany, CC BY-SA 2.0
În anul 324, împăratul Constantin a abandonat orașul Roma, aflat în decădere, și și-a mutat curtea în Bizanț, vechiul oraș-port situat strategic în zona strâmtorii Bosfor, care separă Europa de Asia.
În doar șase ani, Constantin cel Mare a transformat colonia într-o metropolă cu forumuri, clădiri publice, universități și ziduri de apărare. El a cerut chiar și aducerea unor monumente și statui romane antice pentru a consolida statutul de capitală. Constantin a declarat în anul 330 ca orașul este „Nova Roma” sau „Noua Romă”, dar în curând a devenit cunoscut sub numele de „Constantinopol”, după numele creatorului său.
Odată cu căderea Romei în 476, Imperiul Roman de Apus a încetat să mai existe, în timp ce Imperiul Roman de Răsărit a continuat să existe.
Limba și cultura greacă au influențat foarte mult imperiul
Limba și cultura greacă au jucat un rol important în Imperiul Bizantin. În timp ce latina era încă folosită în chestiuni administrative în perioada timpurie, greaca a devenit treptat limba predominantă a imperiului.
Cultura, literatura, filozofia și arta greacă au prosperat în Imperiul Bizantin, reflectând influența Greciei Antice. Bizantinii au adoptat și adaptat multe aspecte ale culturii romane, îmbinându-le cu moștenirea lor greacă pentru a crea o identitate bizantină distinctă.
În plus, Imperiul Bizantin a fost profund influențat de creștinism, în special de creștinismul ortodox răsăritean, care a devenit religia oficială a statului. Împărații bizantini și Biserica bizantină au colaborat îndeaproape, formând o legătură puternică între politică și religie.
Guvern puternic centralizat, cu putere absolută deținută de împărat
Imperiul Bizantin a fost caracterizat de un guvern puternic centralizat. Împăratul deținea puterea supremă și era considerat atât liderul politic, cât și religios al imperiului.
Autoritatea împăratului era adesea susținută de o birocrație complexă, care includea diverși funcționari, miniștri și consilieri. Imperiul dispunea de un sistem bine dezvoltat de guvernare și administrație, legile și reglementările fiind aplicate pe întreg teritoriul său.
Unul dintre cei mai mari conducători bizantini a avut origini umile
CC BY-SA 4.0
Născut în jurul anului 482 d.Hr. în Balcani, Iustinian I a fost fiu de țăran înainte de a fi luat sub aripa unchiului său Iustin I, un fost crescător de porci și soldat care a devenit mai târziu împărat bizantin. Iustinian i-a succedat lui Iustin în anul 527 d.Hr. și a devenit unul dintre cei mai mari conducători bizantini.
Marie-Lan Nguyen
În cei 38 de ani de domnie a lui Iustinian I, Constantinopolul a devenit unul dintre cele mai bogate orașe din lume. Iustinian este cunoscut, de asemenea, pentru reformele sale juridice, mai ales pentru codificarea legilor romane, cunoscute sub numele de Corpus Juris Civilis, care au modelat conceptul modern de stat.
Acesta a recucerit porțiuni uriașe din teritoriul roman pierdut și a lansat proiecte de construcție ambițioase, inclusiv reconstruirea faimoasei Hagia Sophia din Constantinopol.
Roger Culos CC BY-SA 3.0
Sub domnia sa, Imperiul Bizantin a atins cea mai mare întindere teritorială de la căderea Imperiului Roman de Apus.
S-a apărat cu succes împotriva invaziilor persane și arabe
De-a lungul existenței sale, Imperiul Bizantin s-a confruntat cu diverse amenințări și conflicte. Acesta s-a apărat cu succes împotriva invaziilor persane din est și a respins armatele arabo-musulmane în timpul războaielor arabo-bizantine.
Imperiul s-a confruntat cu raiduri vikinge în nord și cu lupte interne pentru putere, inclusiv revolte și uzurpări.
Bizantinii se bazau adesea pe negocieri diplomatice, alianțe militare și strategii defensive pentru a-și proteja teritoriile. Capacitatea imperiului de a rezista acestor provocări timp de secole evidențiază rezistența sa militară și politică.
Bizantinii aveau un mod bizar de a purta bătăliile politice
Theophilos Hatzimihail
În loc să organizeze alegeri, candidații prezidențiali se străduiau să vadă cine poate provoca cea mai mare durere fizică adversarilor lor pentru a-i împiedica să stea în calea lor.
Aceștia își rezolvau rivalitățile politice prin orbire, amputare sau orice altă formă de mutilare care ar fi făcut persoana în cauză inutilă pentru conducere. Unii optau chiar pentru castrare, deoarece se credea că este cea mai mare pedeapsă și că ar priva persoana de un potențial moștenitor.
Armata imperiului a folosit o versiune timpurie a napalmului
wikipedia.org
Împeriul Bizantin și-a datorat o mare parte din succesul său militar focului grecesc, o armă misterioasă care era folosită pentru a incendia trupele și navele inamice.
Rețeta exactă a acestui napalm antic a fost pierdută în istorie – putea conține orice, de la petrol și rășină de pin până la sulf și salpetru – dar relatările îl descriu ca fiind o substanță groasă și lipicioasă care putea fi pulverizată din sifoane sau aruncată în vase de lut.
Odată aprins, acesta nu putea fi stins cu apă și putea arde chiar și la suprafața mării. Focul grecesc a fost asociat cel mai bine cu marina bizantină, care l-a folosit cu un efect devastator împotriva invadatorilor arabi în timpul asediilor Constantinopolului.
Au introdus obiceiul folosirii furculiței în Europa
Bizantinii au contribuit la îmbinarea aromelor din Est și Vest. Ei au fost primii care au folosit șofranul, unul dintre cele mai scumpe condimente, în bucătărie și au aromat carnea de miel cu rozmarin. De asemenea, au introdus obiceiul folosirii furculiței în Europa.
Imperiul este cunoscut pentru arta și arhitectura bizantină grandioasă
wikipedia.org
Arta și arhitectura bizantină sunt renumite chiar și astăzi. Artiștii și arhitecții bizantini au creat structuri impresionante, cum ar fi Hagia Sophia.
Lewis J Goetz
Raimond Klavins
Această construcție magnifică, ridicată în timpul domniei împăratului Iustinian I, prezintă stilul arhitectural bizantin, caracterizat prin cupole mari, mozaicuri complicate și decorațiuni ornamentate.
A păstrat și a transmis cunoștințele clasice grecești și romane
Imperiul Bizantin a jucat un rol crucial în păstrarea și transmiterea cunoștințelor clasice grecești și romane. Savanții bizantini au păstrat cu sârguință textele antice, copiindu-le și traducându-le în limba greacă, asigurând astfel supraviețuirea lor în timpul Evului Mediu.
Universitățile și școlile bizantine au servit drept centre de învățare și de erudiție, promovând activități intelectuale în diverse domenii, inclusiv filozofie, matematică, medicină și literatură. De asemenea, bizantinii au adus contribuții importante în domeniile astronomiei, geografiei și istoriografiei.
Irene a fost singura femeie conducătoare bizantină care și-a asumat titlul masculin de basileus sau „împărat”
Când soțul său, Leon al IV-lea, a murit, Irene și-a asumat rolul de regentă pentru fiul ei, Constantin al VI-lea, între 780 și 790 d.Hr. Din 797 până în 802 d.Hr. a domnit ca împărat de drept propriu, fiind prima femeie care a făcut acest lucru în istoria bizantină. Domnia ei tulbure, comploturile pentru a-și păstra tronul și infama orbire a fiului ei au dus la dobândirea celei mai negre reputații – iar acest lucru nu este ajutat de presupuneri precum aceea că Irene a fost singurul conducător bizantin care și-a pus vreodată chipul pe ambele fețe ale monedelor din aur.
Mai multe detalii despre povestea sa de viață găsești în acest articol.
Marea Schismă din 1054
Václav Brožík
Imperiul Bizantin a avut o relație complexă cu Biserica Romano-Catolică. De-a lungul timpului, diferențele teologice, culturale și politice dintre ramurile occidentale și orientale ale creștinismului au dus la o divizare tot mai mare.
Tensiunile au culminat în cele din urmă cu Marea Schismă din 1054, care a dus la divizarea permanentă între Biserica Ortodoxă Răsăriteană, cu sediul în Imperiul Bizantin, și Biserica Romano-Catolică din Occident.
Această schismă a marcat o prăpastie religioasă și culturală semnificativă între tradițiile creștine orientale și occidentale, care există și astăzi.
Cucerirea otomană
Fausto Zonaro
Destrămarea Imperiului Bizantin poatet fi atribuită unei combinații de factori. Invaziile externe au jucat un rol important, cum ar fi cea de-a patra cruciadă din 1204, când cruciații vest-europeni au jefuit Constantinopolul și au înființat un Imperiu Latin de scurtă durată.
Acest lucru a slăbit puterea bizantină și a permis puterilor rivale, inclusiv otomanilor, să câștige teritoriu. Luptele interne pentru putere, conflictele dinastice și ineficiența guvernării au contribuit, de asemenea, la declinul imperiului.
În cele din urmă, în 1453, Imperiul Bizantin a căzut atunci când Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman, punând capăt Imperiului Bizantin și marcând un punct de cotitură semnificativ în istoria lumii.
Invenția tunului a contribuit la căderea imperiului
Vivaystn, CC BY-SA 4.0
Zidurile impunătoare ale Constantinopolului i-au ținut la distanță pe goții, perșii și arabii invadatori timp de secole, dar nu erau pregătiți pentru noua tehnologie militară. În primăvara anului 1453 d.Hr., după ce cuceriseră deja cea mai mare parte a frontierei bizantine, turcii otomani sub conducerea sultanului Mehmed al II-lea au asediat capitala cu o colecție de tunuri, proiectate de un inginer maghiar. După ce au bombardat apărarea orașului timp de câteva săptămâni, au aruncat în aer un zid și au reușit să invadeze orașul.
Mai multe detalii despre Imperiul Bizantin găsești în cartea Curiozități bizantine, de Anthony Kaldellis, pe care o poți comanda de pe libris.ro.
