Privind prin oglinda timpului: Istoria fascinantă a sticlei, un material vechi pe mesele noastre
Astăzi, sticla este un material utilizat la fabricarea de veselă, pahare, farfurii, boluri, sticle, dar și la elemente de construcție, ferestre, parbrize de mașină și nenumărate alte produse.
Este fabricată din nisip de cuarț, carbonat de sodiu și calcar fuzionat la temperaturi ridicate, un secret care era deja cunoscut atât în Egipt, cât și în Mesopotamia, iar vechimea descoperirii este adesea discutată la întâlnirile științifice.
Mărgele, vase mici și pandantive care datează din anul 3600 î.Hr. au fost recuperate în timpul lucrărilor arheologice de la Nuzi, în Irak, și sunt cele mai vechi obiecte de sticlă din Mesopotamia. Cu toate acestea, există precedente în civilizațiile Nagada și Badarian, între anii 5500 și 3500 î.Hr., cu fabricarea unei compoziții sticloase (un fel de faianță), din cuarț măcinat, var, natron (un mix natural între carbonat de sodiu şi bicarbonat, împreună cu mici cantităţi de sulfat de sodiu şi sare) și pigmenți naturali amestecați cu apă.
Pasta a fost turnată în matrițe și arsă, topind materialul în întregime. La aceasta se adăuga un strat de lac de oxid de plumb care făcea piesa transparentă.
Acest material a fost folosit pentru a confecționa amulete, coliere, inele și chiar pentru a decora sarcofage, cum ar fi sarcofagul lui Tutankhamon, realizat din aur încrustat cu pietre semiprețioase și sticlă colorată.
În plus, vase din perioada lui Amenophis I, 1557 î.Hr., sunt expuse la Muzeul din Cairo, iar vase din perioada lui Tutmosis al III-lea (1508 î.Hr.) sunt expuse la Muzeul din München. Aceste vase egiptene antice sunt, de obicei, borcane cilindrice și amfore mici și alungite din sticlă opacă, decorate cu dungi multicolore și filigranate, și au fost găsite cel mai adesea în morminte.
CC BY-SA 3.0
Grecii au folosit, de asemenea, sticla folosind o tehnică numită „modelare”, care presupunea acoperirea unui miez de lut cu sticlă. În mormintele grecești și etrusce au fost descoperite piese de sticlă asemănătoare celor egiptene, care se disting prin morfologie (alabastron, oenoechoe, amforă) și prin faptul că culorile nu erau la fel de pure ca cele din lumea egipteană.
Ornamente de sticlă pentru statuia lui Zeus
În atelierul sculptorului Phidias de la Olympia, unde a fost creată statuia lui Zeus (circa 440-430 î.Hr.), au fost găsite ornamente de sticlă, matrițe de teracotă și fragmente de fildeș, care nu erau altceva decât resturi de la realizarea statuii.
În perioada elenistică, sticla a fost prelucrată mai ales pe coasta alexandrină și siriană. În „Istoria naturală”, Pliniu cel Bătrân asociază descoperirea sticlei cu negustorii de natron și drumul lor spre Egipt; în timpul călătoriei, aceștia aveau nevoie de un suport pentru vasele lor, pentru a face mâncare, și foloseau bucăți de natron. Natronul, topit și amestecat cu nisip, s-a transformat într-un material strălucitor cu aspect pietros.
wikipedia.org
Marie-Lan Nguyen CC BY 2.5
Sticla a fost produsă la Roma, atât în metropolă, cât și în provincie, folosind aceleași tehnici așa cum au făcut grecii și egiptenii atunci când au introdus tehnica de suflare a sticlei.
Aceasta consta în suflarea printr-un tub cu sticlă topită lipită la capătul acestuia. După ce formele erau formate, obiectele din sticlă, încă fierbinți și maleabile, puteau fi decorate.
Dave & Margie Hill / KleerupCC BY-SA 2.0
Andre Carrotflower, CC BY-SA 4.0
MatthiasKabel CC BY-SA 3.0
Culoarea a jucat un rol important în sticlăria Imperiului, dar, începând cu perioada flaviană, iar secolul al III-lea, vesela a început să fie produsă din sticlă incoloră.
wikipedia.org
În al-Andalus, natronul a fost înlocuit cu pigmenți vegetali și plumb, după cum se poate observa în compoziția mostrelor din suburbiile din Šaqunda și Madinat al-Zahra (Cordoba).
Deși cauzele acestei schimbări tehnologice nu sunt clare, este posibil ca dificultățile comerțului în Mediterana în Antichitatea târzie și în Evul Mediu să fi jucat un rol cheie, determinându-i pe sticlarii andaluzi să își găsească propriile baze de producție pentru fabricarea autonomă a sticlei primare.
Au fost excavate cuptoare de sticlă în diferite localități, ceea ce ne permite să cunoaștem distribuția atelierelor.
În Europa de Vest, cele mai cunoscute ateliere de sticlărie au fost cele din Murano, în Republica Veneția; deși arta sticlăriei a fost transmisă inițial în cadrul atelierelor mănăstirilor benedictine din oraș, în scurt timp au apărut sticlari independenți.
Diego Velázquez
În secolul al XI-lea, în Veneția a fost înființată o industrie a sticlei, separată de controlul benedictinilor, iar din 1291 a fost luată decizia de a transfera industria pe insula Murano, care a dezvoltat un monopol asupra industriei sticlei până la mijlocul secolului al XVII-lea.
Activitatea era reglementată de Republica Veneția, care, în 1173, a creat un organ judiciar pentru a supraveghea atelierele de sticlărie, iar în afara Veneției era interzisă practicarea tehnicilor dobândite la Murano.
Sticla era deja folosită pentru fabricarea lentilelor în secolul al XVI-lea. De fapt, în 1590, Zacharias Janssen a inventat microscopul prin asamblarea unui set de lentile de sticlă pe care le-a confecționat chiar el. Câțiva ani mai târziu, în 1608, opticianul olandez Hans Lippershey a inventat telescopul refractor, tot prin combinarea unor lentile din sticlă cu formă specială. Merită, de asemenea, o mențiune specială invenția becului electric din 1879, pentru care s-a folosit un înveliș subțire de sticlă.
Dar, odată cu trecerea timpului, sticla industrială a înlocuit sticla artizanală, iar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Nicolas Appert a inventat tehnica de sterilizare în vid pentru conservarea sticlei, creându-și propria sticlă. Dezvoltarea industrială și automatizarea au permis producția în masă de recipiente și ambalaje din sticlă.
Curiozitatea pentru trecut îi duce pe turiștii care vizitează Veneția la fabricile din Murano, unde sticlarii încă mai suflă sticla cu formele sale interesante și culorile fascinante, așa cum o făceau în Evul Mediu.
