Podul lui Traian peste Dunăre: Construcția realizată de romani pentru cucerirea Daciei
Tocmai răsărise soarele când, în acea zi de primăvară a anului 105 d.Hr., împăratul Traian și soldații săi au pornit de la tabăra lor dunărenă spre podul nou construit, pentru ceremonia cu ocazia inaugurării construcției.
Împăratul roman nu și-a luat ochii de la construcția magnifică. Podul (poziționat în apropiere de oraşul Drobeta Turnu Severin), era, cel puțin pentru antichitate, o structură remarcabilă și demonstra importanța strategică pe care Traian a dat-o construcției.
În timpul domniei lui Traian, Imperiul Roman a atins cea mai mare întindere teritorială. Traian a ordonat construirea podului pentru ca legiunile sale să poată traversa Dunărea și să cucerească Dacia.
[Duncan] from Nottingham, UK, CC BY 2.0
Replică a podului lui Traian peste Dunăre
Carole Raddato from Frankfurt, Germany, CC BY-SA 2.0
20 de stâlpi înalți de piatră susțineau peste fluviul învolburat o structură din lemn, lungă de 1.135 de metri, peste care el, marele conducător militar, avea să îi conducă pe cei 18.000 de războinici într-o a doua campanie împotriva Daciei. Alcătuit din arcuri de lemn montate pe piloni de zidărie, acesta era cel mai lung pod cu arce, în acea perioadă, atât ca lungime totală, cât și ca deschidere. Podul a rezistat 165 de ani, până când a fost demolat la ordinele împăratului roman Aurelian. Astăzi, singurele rămășițe vizibile ale podului sunt câteva coloane de zidărie.
Podul avea aproximativ 46-50 de metri înălțime și 12 metri lățime. Acesta era considerat drept una dintre cele mai importante realizări inginerești ale lumii antice.
Celebrul Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, cel care a proiectat podul și a supravegheat lucrările de construcție, l-a salutat pe conducătorul roman și i-a înmânânat planul podului, ca simbol al finalizării acestuia.
A urmat actul inaugurării podului, în care Traian a trecut pe malul stâng al Dunării.
Astăzi, secole mai târziu, putem reconstitui aceste momente, evenimentele care le-au precedat, precum și soarta podului peste Dunăre de-a lungul timpului până în zilele noastre, pe baza documentelor păstrate și a cercetărilor efectuate.
Începutul poveștii podului ne duce înapoi cu două milenii, în timpul domniei primului împărat roman, Gaius Julius Caesar Octavianus Augustus (cunoscut anterior drept Octavius). Pentru a proteja imperiul de incursiunile barbare, Octavius a plasat granițele în zone strategice pentru apărare, în primul rând de-a lungul cursurilor mari de apă.
Așa a ocupat teritoriile de-a lungul malului drept al Dunării, de la izvor până la gura de vărsare în Marea Negră, pentru a construi în cele din urmă turnuri de observare, șanțuri, metereze și fortificații de-a lungul acesteia, cu sarcina de a ține la distanță atacatorii. Acel sistem de apărare a frontierei, care include o rețea dezvoltată de drumuri, se numește „limes” (frontieră fortificată).
O dificultate deosebită pentru constructorii romani a fost construirea unui drum peste Dunăre, pentru transferul rapid al legiunilor și proviziilor acestora, din cauza configurației terenului. Însă, deși era un proiect dificil, acesta nu a fost imposibil.
Regatul Daciei
Regatul Daciei, la nord de Dunăre, se afla pe agenda romană încă din vremea lui Iulius Cezar. Dacii și romanii s-au confruntat frecvent între ei. În timpul unei astfel de încăierări, în anul 88 d.Hr., împăratul Domițian a fost învins, iar romanii au fost forțați să încheie un tratat de pace pe care Traian l-a considerat umilitor. Pentru a restabili gloria Romei, precum și finanțele sale, Traian a hotărât cucerirea Daciei, capturarea faimoasei Comori a lui Decebal și controlul asupra minelor de aur dacice din Transilvania.
Pentru ca legiunile sale să se deplaseze mai repede în Dacia, Traian a ordonat construirea unui pod peste Dunăre. Podul a fost finalizat în doar trei ani, între 103 și 105 d.Hr. La fiecare capăt se afla câte un castru roman, fiecare construit în jurul unei intrări, astfel încât traversarea podului era posibilă doar prin trecerea prin tabere. Podul folosea arcuri din lemn, fiecare având 38 de metri, așezate pe cei 20 de piloni masivi.
Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, cel care a proiectat podul și a supravegheat lucrările de construcție
CC BY-SA 3.0
Arhitectul genial Apolodor din Damasc a proiectat podul construit peste Dunăre. De asemenea, el a fost şi cel care a proiectat construcţiile ridicate la Roma în forul lui Traian, inclusiv celebra Columnă şi posibil o serie de alte construcţii ridicate în alte provincii ale Imperiului.
Împăratul l-a întâlnit cu două decenii înainte de încoronare, în timp ce era în curs de pregătire militară în Siria. Apolodor a fost considerat cel mai mare arhitect al epocii sale. Apreciindu-i abilitățile, Traian, după urcarea pe tron în anul 98 d.Hr., l-a numit arhitectul principal al Imperiului.
Locul pentru a construi Podul lui Traian a fost ales de către Apolodor din Damasc în avalul Severinului de astăzi, deoarece apele Dunării se calmau după ieșirea din defileul Cazanelor.
Pentru a construi pilonii, romanii au deviat parțial cursul Dunării folosind albia unui afluent sudic. În albia râului au fost înfipți piloni din lemn, în formă dreptunghiulară, care au servit drept fundație pentru pilonii de susținere.
Pilonii au fost realizați din pietre amestecate cu mortar, iar în exterior aveau un pavaj din cărămizi romane.
Se știe că Apolodor a ținut un jurnal despre construcția podului, de la 103 la 105, dar, din păcate, acesta a fost pierdut. Astfel, informațiile despre pod din epoca antică se reduc la textele celor doi istorici Cassius Dio și Procopius, precum și din reprezentările păstrate pe Columna lui Traian, care a fost ridicată la Roma în anul 113 (cu scene ale unei campanii militare împotriva dacilor), și pe o monedă bătută de Senatul Roman în anul 105 în cinstea construcției podului.
Rapsak CC BY-SA 2.0
Podul lui Traian peste Dunăre și-a îndeplinit rolul. Datorită acestui pod, armata romană a reușit să transporte peste fluviu echipamentul greu folosit mai apoi la asedierea cetăților dacice din Munții Orăștiei.
Traian a reușit să asigure o bună logistică trupelor sale, așa că l-a învins pe Decebal în al Doilea Război Dacic. În cinstea victoriei lui Traian, festivitățile de la Roma au durat 123 de zile, din bogatele mine ale Daciei s-a extras o mare cantitate de aur și argint, iar țara cucerită a fost transformată într-o provincie romană.
După cucerirea Daciei, podul a început să reprezinte un punct slab în apărarea romană. Pentru a preveni invaziile barbare dinspre nord, succesorul lui Traian, Hadrian, a îndepărtat suprastructura de lemn. Podul a fost în cele din urmă distrus în 270 d.Hr., la ordinele împăratului Aurelian. Pilonii rămași au fost înghițiți de apele Dunării, iar podul a fost dat uitării.
În 1858, rămășițele podului au reapărut atunci când nivelul Dunării a scăzut extrem de mult, din cauza secetei. Aveau să treacă mai mult de 100 de ani până când s-a efectuat o excavare a rămpșițelor, o lucrare care avea legătură cu proiectul de construcție a barajului Porțile de Fier.
DjordjeMarkovic, CC BY-SA 4.0
Din cei 20 de stâlpi masivi ai podului, în 1982 doar 12 au fost detectați de arheologi. Doar pilonii de intrare sunt acum vizibili pe ambele maluri ale Dunării, unul în România și unul în Serbia.
