Un nou studiu sugerează că oamenii din stepa eurasiatică au crescut cai în jurul anului 2200 î.e.n., contestând ideile anterioare despre începuturile creșterii cailor.

Domesticirea cailor se numără, fără îndoială, printre cele mai importante realizări ale oamenilor timpurii, permițând progrese masive în domeniul călătoriilor, al vânătorii și al luptei.

Acum, în cadrul unui amplu studiu genomic, cercetătorii sugerează că au identificat când și unde s-a petrecut domesticirea cailor, punând sub semnul întrebării teoriile anterioare despre istoria creșterii cailor.

Helena Lopes 

Într-un studiu publicat în revista Nature, arheologii au folosit analiza ADN-ului pentru a urmări domesticirea calului până în jurul anului 2200 î.Hr. – cu aproximativ 1.000 de ani mai târziu decât se credea anterior.

Au descoperit că, în acea perioadă o anumită rasă de cai a devenit dominantă. Aceasta a apărut din stepa Pontic-Caspică – o regiune de câmpie care se întinde prin Belarus, Ucraina și Rusia de astăzi – și s-a răspândit în Eurasia în câteva secole. Această linie de sânge a dat naștere cailor domesticiți de astăzi.

„Am văzut că acest tip genetic s-a răspândit aproape peste tot în Eurasia – în mod clar, acest tip de cal care era local a devenit global foarte repede”, a declarat pentru Christina Larson, de la Associated Press, Ludovic Orlando, arheolog molecular la Centrul de Antropobiologie și Genomică din Toulouse, Franța, coautor al studiului, conform smithsonianmag.com.

Orlando și echipa sa au analizat ADN-ul de la 475 rămășite de cai din Eurasia – unii dintre cai au trăit în urmă cu 50.000 de ani – și de la 77 de cai moderni, domesticiți, reprezentând 40 de rase diferite și de la calul Przewalski, o specie pe cale de dispariție.

Comparând aceste descoperiri cu dovezile arheologice și cu datarea cu carbon, ei au creat o cronologie revizuită a istoriei calului și a omului, care ar putea spune o poveste mai completă a ecvideelor.

În urmă cu aproximativ 5.500 de ani, caii sălbatici ar fi fost domesticiți pentru prima dată de poporul Botai – vânători-culegători timpurii din ceea ce este astăzi Kazahstan – și probabil folosiți pentru laptele și carnea lor. Dar cultura a dispărut fără să împărtășească practica lor, care era una restrânsă.

Dar apoi, în urmă cu aproximativ 4.200 de ani, oamenii au domesticit din nou caii, potrivit noilor cercetări. Echipa sugerează că fascinanta cultură Sintashta din Epoca Bronzului a realizat această performanță și a folosit rapid animalele pentru a se deplasa și a se extinde în întreaga Eurasie.

Pe măsură ce au călătorit, au crescut și cunoștințele lor despre creșterea cailor. Și, datorită acestui lucru, a apărut o nouă linie de sânge de cai.

 Fabian Burghardt 

„Se pare că prima domesticire (a poporului Botai) a fost motivată de accesul la carne și lapte în cadrul unui grup de vânători-culegători stabiliți în Asia Centrală”, conform livescience.com. „În schimb, celelalte grupuri care au domesticit calul în urmă cu 4.200 de ani au fost stimulate de faptul că se puteau deplasa mai repede, deoarece linia lor de sânge de cai s-a extins ca niciuna alta înainte și de atunci.”

Noile descoperiri pun sub semnul întrebării și o altă idee despre domesticirea timpurie a cailor. Anul trecut, o altă echipă de cercetători a sugerat că populația Yamnaya din epoca bronzului călărea cai în stepa eurasiatică în urmă cu aproximativ 5.000 de ani. Aceștia au analizat schelete umane, dintre care cinci prezentau urme de uzură pe anumite oase care indicau faptul că aceste persoane probabil călăreau cai.

Însă, potrivit noilor cercetări genetice, genele calului au început să se răspândească abia după 800 de ani de la migrația populației Yamnaya.

 Temel 

Aceasta este „o pastilă potențial greu de înghițit pentru mulți din comunitatea științifică”, a declarat pentru Science News, William Taylor, un arheozoolog de la Universitatea Colorado Boulder, care nu a fost implicat în studiu. „Animalele pe care le cunoaștem astăzi drept cai domestici nu au fost prezente în cultura Yamnaya. Aceasta este o realitate dură pe care dovezile genetice sunt capabile să o ofere”.

ADN-ul antic al calului a dezvăluit, de asemenea, dovezi ale controlului uman asupra reproducerii animalelor. Arheologii au observat împerecherea între cai înrudiți îndeaproape și o durată redusă a timpului dintre generații, de la aproximativ șapte ani la patru ani.

Generațiile ar fi putut fi mai scurte, deoarece caii aveau o rată de supraviețuire mai mare în grija oamenilor. Caii se reproduceau în medii mai sigure și mai stabile – spre deosebire de câmpiile deschise, unde nașterea mânjilor era mai periculoasă și îi lăsa expuși prădătorilor – și erau probabil făcuți să se împerecheze la vârste mai tinere.

„Trebuie presupus că, în cazul cailor care trăiesc în grija oamenilor, pierderile de iepe și de mânji nou-născuți au fost considerabil reduse în comparație cu caii care trăiesc în condiții de sălbăticie”, spune Christine Aurich, medic veterinar la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena, care nu a fost implicată în acest studiu, pentru newscientist.com.

Alte animale, cum ar fi oile și caprele, fuseseră deja domesticite de câteva mii de ani – ceea ce oferă cunoștințe pe care oamenii din cultura Sintashta le-au aplicat probabil cailor.

 Steve Bittinger 

Citește și: Istoria plugului, unealta agricolă folosită încă din cele mai vechi timpuri