O minune subterană: Salina Slănic Prahova, cea mai mare din Europa
Salina Slănic, din județul Prahova, este una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale României, recunoscută pentru frumusețea sa și pentru beneficiile terapeutice pe care le oferă. Sarea din salina Slănic este sub formă de cristale albe, iar puritatea ei este de peste 99%.
Toată activitatea balneoturistică a stațiunii Slănic s-a format datorită salinei naturale, a izvoarelor sulfuroase de pe versanții Văii Slănicului și a celor șapte lacuri sărate, formate pe vechile exploatări de sare.
Potrivit documentelor existente, în anul 1685 – spătarul Mihai Cantacuzino a cumpărat moșia Slănic, atras fiind de zăcământul de sare din zonă, scopul său fiind acela de a deschide o mină de sare.
În anul 1688, pe Valea Verde a fost deschisă prima exploatare, urmând ca între anii 1689-1691 să fie deschise și exploatările de la Baia Baciului, de către Mihail Cantacuzino. În această salină exploatarea a fost una de tip clopot.
În anul 1713, moșia Slănic și ocnele de sare au fost donate Mănăstirii Colţea din Bucureşti.
Acest monument subteran impresionant, aflat la 208 metri sub pământ și 160 de metri sub nivelul mării, este rezultatul unui proiect ingenios, care a implicat eforturi uriașe. Lucrările miniere de deschidere a minei Unirea au început în anul 1938, iar exploatarea sării din mină s-a efectuat între 1943-1970.
Salina Slănic a devenit o atracție turistică de neegalat
Printre superlativele Salinei Slănic (Mina Unirea), cel mai important obiectiv turistic dar şi de sănătate din staţiune, se numără volumul imens de sare excavată, 2,9 milioane de metri cubi, care a dus la crearea unor cavităţi cu volume gigantice, respectiv 14 camere cu profil trapezoidal. Aceste camere imense au o deschidere la tavan de 10 metri, la bază de 32 de metri și o înălțime de 54 de metri. Spațiul excavat se întinde pe o suprafață de 53.000 m2.
Astfel, nu este de mirare că dimensiunile impresionante au făcut ca această minunăție subterană să fie cea mai mare salină din Europa.
Având în vedere mărimea sa, mina trebuie să fie un loc sigur atât pentru turiști, cât și pentru personalul care lucrează în interiorul său. Astfel, pilonul central, în jurul căruia au fost exploatate camerele care pot fi vizitate astăzi în mina Unirea, asigură stabilitatea structurii de rezistență a minei.
Stabilitatea pereților și a galeriilor este verificată periodic. În partea superioară a minei există un pod din lemn, pe care angajații urcă atunci când trebuie să verifice tavanul minei.
Deasupra minei Unirea se află mina Mihai („Mina nouă din vale”) și mina Carol (Principatele Unite).
wikipedia.org
Acestea două nu sunt accesibile publicului. Mina Mihai (separată printr-un planşeu de 40m de mina Unirea) este rezervată în exclusivitate concursurilor internaționale de microaeromodele (iar cu această ocazie este permis şi accesul turiştilor).
Salina Slănic nu este doar o atracție turistică, ci și o oază de sănătate
Compoziția aerului bogat în ioni de sodiu și lipsa factorilor alergeni crează un microclimat special, care constituie un mijloc natural de tratare a afecțiunilor respiratorii.
Camerele de sare din interiorul minei au o temperatură constantă tot timpul anului, de 12-13º C, o radioactivitate la limita de detecție și o presiune atmosferică cu 18 mm Hg mai mare decât la suprafață.
În mina Unirea sunt amenajate terenuri de sport, volei, handbal, tenis şi minifotbal, locuri de joacă pentru copii, carting, existând chiar și un spațiu dotat cu paturi, unde vizitatorii cu afecţiuni respiratorii pot petrece câteva ore în linişte.
În plus, turiștii care vizitează salina Slănic au acces și la cel mai mare planetariu din România (denumit Supernova Planetarium), cu o cupolă cu diametrul de 16 metri și sistem de proiecție laser (4K) de 24.000 de lumeni.
În prezent, accesul în subteran se face cu autobuze, după ce în data de 9 august 2014 ascensorul salinei s-a prăbușit de la 4 m înălțime, cu 8 turiști în el, doi dintre aceștia fiind răniți. Inițial, liftul a fost folosit pentru coborârea în subteran a minerilor. Însă, din anii ’70, când exploatările s-au încheiat, liftul a fost folosit și pentru transportul turiștilor.
